Fostul campion mondial din Formula 1, Michael Schumacher, a fost transportat, luni, la Spitalul Georges Pompidou din Paris.
Miercuri, LeParisien oferă o declarație a unui angajat al spitalului. Acesta a spus despre starea lui Schumacher: „Da, eu mă îngrijesc de el… Și vă pot asigura că este conștient”.
Conform leparisien.fr, luni, în jurul orei 16:40, ambulanța care l-a adus pe Michael Schumacher a sosit la Spitalul Georges Pompidou din Paris, tocmai din Geneva, Elveția. Deși starea de sănătate și stilul de viață a lui Michael Schumacher sunt învăluite în mister, sursa citată a reușit să afle un indiciu important: Fostul pilot german a fost internat în secția de chirurgie cardiovasculară a spitalului din Paris. Aceeași sursă susține că Michael Schumacher beneficiază de un tratament cu celule stem, care au rol antiinflamator.
De asemenea, presa franceză a anunțat că Jean Todt, președintele FIA și bun prieten cu fostul pilot de Formula 1, l-a vizitat, stând 45 de minute alături de Schumacher.
În vârstă de 50 de ani, Michael Schumacher s-a rănit grav în decembrie 2013, după un accident la schi, iar pentru foarte mult timp s-a aflat în comă. După mai multe operații și luni petrecute în diferite instituții medicale, germanul a fost mutat la locuința sa din Elveția, una tranformată într-un adevărat spital, acolo unde e îngrijit de mai mulți specialiști în neurologie.
Cum s-a produs accidentul? Schumacher a lovit o piatră îngropată în zăpadă, a fost aruncat la trei metri deasupra pârtiei, după care a aterizat într-o zonă presărată cu alți bolovani. Chiar dacă purta o cască de protecție, Schumacher a rămas inconștient. Pe 16 iunie 2014, „Baronul Roșu” a fost scos din comă și externat de la spitalul din Grenoble. Familia a decis să-l mute în Elveția, la spitalul universitar din Lausanne. Pe 6 august 2014, soția septuplului campion din F1 a spus că starea lui Michael se îmbunătățeste. Pe 9 septembrie 2014, Michael Schumacher a fost mutat la reședința aflată pe marginea lacului Geneva. Familia germanului a transformat reședința într-un spital de mici dimensiuni. Conform Daily Mail, tratamentul lui Michael Schumacher costă în jur de 55.000 de euro, pe săptămână. Toți cei care lucrează pentru familia Schumacher sunt obligați să nu scurgă informații în spațiul public cu privire la starea campionului. Presa din Regat susține însă că Schumacher ar putea fi mutat la o clinică din Statele Unite, specializată în neurologie. Michael Schumacher a concurat pentru prima oară în Formula 1 în 1991, în Marele Premiu al Belgiei, sub egida echipei Jordan-Ford. La momentul respectiv, legendarul pilot avea 22 de ani. Până la momentul retragerii, în 2012, Schumacher a triumfat de șapte ori în „Marele Circ”: 1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003 și 2004.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER